Vasul de croaziera "Concordia Costa", naufragiat in sudul Toscanei

Vasul de croaziera „Costa Concordia ”, aflat intr-o calatorie pe Marea Mediterana, s-a lovit, vineri noapte, de un recif, in sudul Toscanei, langa Isola del Giglio.
Paza de Coasta a demarat in scurt timp operatiunea de evacuare a celor peste 4.000 de persoane aflate la bord, insa din cauza panicii create in urma inclinarii navei, unele s-au aruncat peste bord.
Un prim bilant indica trei morti, patruzeci de raniti, internati momentan in spitalele din zona Grossetto, si 70 de disparuti. Din echipajul vasului faceau parte si romani, insa acestia sunt in siguranta, potrivit declaratiei unui fost angajat.
UPDATE 22.00: Costa Crociera, compania care detine vasul de croaziera naufragiat, a comunicat faptul ca la bordul navei se aflau 70 de romani. Dintre acestia, 50 faceau parte din personalul de bord si servicii, iar 20 erau turisti.
Toti vor primi, la cerere, asistenta consulara necesara din partea oficiilor diplomatice ale Romaniei in Italia, iar aproximativ 20 vor obtine titluri de calatorie emise de consulul general al Romaniei la Bologna, care s-a deplasat la Grossetto special pentru acest scop.
In continuare, autoritatile urmeaza sa stabileasca modalitatile de transport ale cetatenilor romani in tara, costurile aferente fiind suportate de compania italiana.
UPDATE 23.00: Comandantul navei, Francesco Schettino (52 ani), a fost plasat dupa gratii pentru multiplu omor din culpa, naufragiu si abandonul vasului la 50 de metri de insula Giglio in timp ce multi pasageri trebuiau sa fie salvati.
Potrivit informatiilor dobandite de catre anchetatori, Schettino „s-a apropiat foarte neindemanatic de Giglio,” el fiind cel care a decis ruta pentru ca cei aflati pe nava sa vada mai bine insula luminata.
Impactul cu reciful, insa, produs la ora 21.45, a facut ca situatia sa degenereze in mod dramatic. Vasul s-a inclinat, iar in numai doua, trei minute, s-a umplut de apa. Ce a urmat apoi este desprins, parca, din Titanic, dupa cum a marturisit unul dintre pasageri.
Inainte sa fie retinut, Schettino a declarat la Tgcom24 ca ruta pe care nava se afla era cea prestabilita si ca reciful nu era semnalat pe harta. Localnicii insulei il contrazic, insa, afirmand ca toate pietrele sunt „bine semnalate pe harta. Cine merge pe mare stie”.









